Powered By Blogger

miercuri, 23 decembrie 2009

revizuire

Special am lasat sa treaca noaptea inainte de a lua o decizie. Ma gandeam ca poate nu am perceptia corecta a ceea ce s-a intamplat.
Se pare ca, fara sa-mi dau seama, sunt agresiva si-i contrazic pe oameni, lovindu-i in puncte sensibile. Ca sa nu se mai intample asta, va trebui sa iau niste masuri. O sa le iau. Prima este stergerea cuvintelor care ar putea afecta pe cineva. A doua este intreruperea dialogului, atata timp cat efectele lui sunt negative.
P.S. Nu cred ca Dan Puric poate fi in vreun fel afectat de cuvintele mele!

marți, 22 decembrie 2009

cu sania

Azi-noapte am visat ca brusc aveam parul foarte lung. Imi placea, desi nu-mi mai doresc asa ceva, nu-mi mai permite varsta. Acum ma intreb ce semnificatie ar putea avea.
Fara nicio legatura, azi am vazut, asteptand autobuzul in statie, o scena care m-a amuzat si m-a racorit cumva.
Am doi elevi. Amandoi invata bine si n-au probleme la scoala. Sunt impreuna din clasa a 9-a si mi s-a parut la un moment dat ca ea il cam duce in spate, ca el e asa, aerian, iar ea are grija sa-l faca atent cand e nevoie. Stiu ca i-am si spus o data sa-l lase in pace, sa se descurce singur, pentru ca mi s-a parut ca el profita de grija ei. Apoi i-am lasat in pace.
Azi, el trecea prin statie tragand din greu o sanie. Pe sanie era ea, stand nemiscata si cu o expresie de incrancenare pe fata. Sau de normalitate, nu mi-am dat seama. Fapt e ca m-a facut sa zambesc imaginea. Deci fata nu se lasa exploatata pur si simplu. Bun!

sâmbătă, 19 decembrie 2009

despre alex stefanescu si esentele lumii

Imi place Alex Stefanescu.
Are, scrisul si persoana lui, ceva pe care nu stiu sa-l numesc prea bine.
Se ascunde dupa zambet. Dar dincolo de voiosia lui este o sensibilitate care iese la suprafata, presupun ca fara ca el sa-si dea seama. Masca lui vesela ma emotioneaza, pentru ca, atunci cand este descoperit de cate cineva, se sparge. Ramane zambetul, dar figura capata un aer ganditor si recunoscator.
N-a ajuns la stadiul in care sa vorbeasca liber si serios despre lucrurile importante ale vietii, si sper sa nici nu ajunga. Sunt doua persoane publice care cred ca au lasat la o parte orice masca, si au decis sa infrunte lumea, vorbind si scriind despre esente. Mai intai regretatul Octavian Paler. Felul sau rezervat si serios in care spunea si scria avea efect devastator asupra oamenilor. Are inca. Spunea totul de la inaltimea senectutii. Faptul ca un om atat de respectabil scrie despre profunzimile dramelor iubirii confera acestui sentiment greutatea pe care o merita dintotdeauna. Citindu-l pe Octavian Paler am avut mereu senzatia ca a scris fara speranta de a schimba lumea, insa nu i-a pasat de parerea lumii vizavi de ideile lui. A scris pentru ca aflase. Atat.
Celalalt om care vorbeste despre esente este Dan Puric.
Daca as avea cititori, cred ca absolut toti mi-ar sari in cap. Nu-mi place Dan Puric. Nu pentru ca ceea ce spune el n-ar fi valabil, ci pentru felul in care face acest lucru.
Si in cazul lui am senzatia ca a renuntat sa se mai raporteze la lume, si ca vorbeste si scrie impotriva preferintelor maselor. Dar o face altfel. Are o pasiune pe care eu o percep a fi prea mult. El isi joaca ideile, si asta ma indeparteaza de ele.
Spre deosebire de Paler, el are gandul de a schimba lumea. Nu-i va iesi. Paler va avea un impact mult mai puternic asupra oricui va ajunge sa-i citeasca un text.
Alex Stefanescu are pasiunea lui Dan Puric si sfiala de a nu lasa aceasta pasiune sa se manifeste. Tocmai prin asta va avea, cred, acelasi impact pe care il va avea intotdeauna sobrul Octavian Paler. Poate chiar mai puternic, pentru ca lucrurile ascunse sunt mai valoroase decat cele strigate in gura mare.

vineri, 18 decembrie 2009

'89

Eram asezata la masa din bucatarie, langa fereastra, prefacandu-ma ca invat. Oricum, facultatea la care ma hotarasem sa merg nu era de mine, asta stiam, dar nu aveam alta varianta decat sa incerc. Numai ca acum, de cateva saptamani, urechea mea era lipita de radio. Televizorul fusese pana atunci, 19 ani de zile, mai degraba un ornament decat un obiect utilitar. Mereu era stricat. Si apoi nu prea aveai ce vedea la el: Nici macar cascaval, cum canta Andries...
Nu stiam sa prind "Vocea Americii", iar "Europa libera" nu prea se asculta la noi in casa, poate pentru ca bunicul meu ascultase postul americanilor seara de seara, de cand plecasera, si ii astepta sa se intoarca. Si apoi, mi-era frica. Aveam impresia ca cineva stie daca eu schimb postul, si din cauza mea ar putea avea de suferit toata familia. Eram la tara, dar asta nu conta prea tare.
Afara, ai mei taiau porcul. Nea Marinciu, vecinul de vizavi, venise sa ne ajute, si pentru prima data de cand era prieten cu taica-meu il vedeam lipsit de veselie. Stiam de ce. Baiatul lui era in armata, militar in termen. In Timisoara.
Las radioul, care pe programul I nu dadea decat cantece patriotice, si ies afara, cu gandul perfid sa-i urmaresc reactiile lui nea Marinciu, sa vad daca spune ceva, sau daca incearca sa pretinda ca totul e in regula. Tace. Nu-i sta in obicei. Tac si eu. Intotdeauna am fost buna la taceri.
Ma intorc in casa si risc sa caut Vocea Americii. Dar postul nu emite permanent, doar seara, de la ora 19.00. Ma intorc pe Programul I. Tot cantece. Corul armatei canta de mama focului.
Nea Marinciu nu sta la "pomana porcului", pleaca repede. Ai mei isi continua treaba. Desi de obicei ma cearta ca sunt lenesa si ma obliga sa-i ajut, de data asta nu spun nimic. Ca urmare, profit din plin.
"... Dumnezeu!"
Pentru o secunda, cantecul s-a intrerupt si s-a auzit cuvantul, atat de neverosimil, atat de rar folosit pana si de cei din preajma mea, ca nici pana astazi nu stiu prea bine ce inseamna. Apoi cantecul a continuat. Incremenita pe scaun, astept. Nu se poate sa se termine asa. Daca acela a ajuns sa rosteasca cuvantul pe post, nu se poate sa fie doar atat. Mi se pare ca astept de o vesnicie, si ca de fapt n-a fost nimic, a fost doar o proiectie a dorintelor mele. Nu stiu daca sa alerg si sa le spun alor mei. Astept.
Si apoi se aude aceeasi voce. Aflu ca Ceausescu a fugit. Fug si eu afara sa le spun alor mei. Lasa totul balta si vin in casa, sa auda singuri. De fapt, doar taica-meu. Maica-mea e incapabila sa se opreasca dintr-o treaba pe care a inceput-o. Dar e fericita ca nu mai trebuie sa invete la Socialism Stiintific. Va da gradul I, si nu intelege nimic din frazele alea. Invata cu greu, ajutata de taica-meu.
Niciodata n-am ascultat la radio mai cu emotie decat atunci. Nu stiam ce vreau. Dar nu era doar dorinta de schimbare, nu era doar nevoia de spectacol. Nu stiam ce ma si ne va astepta, stiam insa ce ne-ar fi asteptat daca nu s-ar fi intamplat nimic. Era atat de rau ce ne-ar fi asteptat, ca refuzasem sa-mi las gandul sa ajunga in viitor. Desi invatam pentru o facultate, stiam ca nu voi putea reusi, pentru ca altceva imi placea si puteam sa fac. Asa ca ma intorceam in trecutul apropiat, care era, de fapt, iremediabil trecut.
As fi vrut sa vad ce e la televizor, dar nu ma puteam duce la vecini. Baiatul lui nea Marinciu era militar in termen, la Timisoara...

Acum nu pot decat sa ma induiosez cand vad cat de seriosi erau si cat de tare semana ceea ce faceau ei cu un joc! Dar acel "Dumnezeu" al lui Caramitru a fost ceea ce am auzit eu la radio.

joi, 17 decembrie 2009

drumul spre moarte

orice om

"Orice om pe care nu pot sa-l iubesc inseamna pentru mine un prilej de adanca tristete.
Orice om pe care l-am iubit si nu-l mai pot iubi inseamna pentru mine un pas spre moarte.
Atunci cand n-am sa mai pot iubi pe nimeni, voi muri.
Voi care stiti ca meritati dragostea mea, aveti grija sa nu ma ucideti."

geo bogza

miercuri, 16 decembrie 2009

Your political compass








Economic Left/Right: -3.12

Social Libertarian/Authoritarian: -3.18






Pentru cine ma percepe ca pe o isterica: na, ca sunt destul de aproape de centru! Nu la fel de la stanga ca Ghandi, cam la fel de "libertarian".
Sursa: http://www.politicalcompass.org/test

adolescenti

In autobuz. Nu e aglomeratie, sunt totusi cativa oameni care calatoresc in picioare.
Urca 4 baieti, adolescenti, 14-16 ani.
Raman in spatiul destul de stramt din dreptul usii din fata.
Repeta obsesiv cuvintele unei reclame:" Am vazut eu bine!" In mod clar, pentru ei inseamna ceva, altceva.
La statia urmatoare, vrea sa urce o batrana. Cel mai maricel spune la inceput "Nu mai e loc!", apoi se subtiaza ca sa faca loc. In timp ce batrana se strecura printre ei, fara sa-i priveasca, cuvintele baiatului-sef se auzeau politicoase, dar expresia fetei, schimonosita ironic, ii facea pe ceilalti sa rada.
Cineva de langa sofer se enerveaza si le face observatie, altcineva spune ca va cobori la prima si ca abia asteapta ca ei sa-i faca loc. Seful adolescent declara ca nu se va misca din usa.
Minidialogul se incheie, iar in apropierea statiei, o alta persoana, care nu intervenise pana atunci, ii intreaba daca vor cobori. El raspunde ca pentru ea va face loc.
E o situatie des intalnita la adolescenti. Si nu numai.
Cred ca sunt doua lucruri de retinut in intamplarea asta.
Mai intai, faptul ca adolescentii invata sa faca ceea ce e bine, dar nu stiu cum sa faca lucrul asta serios. Si atunci isi pun masca ironiei, stricand de cele mai multe ori totul.
Ce avem noi de facut? Sa acceptam acest comportament dual, sa le facem observatie, sa-i ignoram?
Al doilea lucru tine de reactii la reactii. Seful grupului a taxat prin refuz pe cel care il criticase pentru purtarea lui. A stiut insa sa raspunda politicos, taxand printr-o noua nuanta, celui care nu avusese nimic negativ de observat.
E o trasatura umana comuna: ne e teama de penibil si de critici.